Scrisoarea de punere în întârziere [INFR(2024)2189] a fost trimisă Irlandei. Legea privind guvernanța datelor facilitează schimbul de date între sectoare și între țările UE, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor. Aceasta sporește încrederea în schimbul de date prin stabilirea unor norme privind neutralitatea intermediarilor de date, stimulează schimbul voluntar de date și facilitează reutilizarea anumitor date deținute de sectorul public. Acesta se aplică de la 24 septembrie 2023. Autoritățile competente sunt responsabile de înregistrarea organizațiilor de promovare a altruismului în materie de date (altruismul în materie de date permite cetățenilor și întreprinderilor să își dea consimțământul/permisiunea de a pune la dispoziție datele pe care le generează pentru obiective de interes general, de exemplu proiecte de cercetare medicală) și de notificarea furnizorilor de servicii de intermediere de date. Irlanda are la dispoziție două luni pentru a răspunde și a remedia deficiențele semnalate de Comisie. În absența unui răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să emită un aviz motivat.