Skip to main content
Shaping Europe’s digital future
Press release | Publicație

Comisia solicită opinii cu privire la schimbul de date

Comisia Europeană a lansat o consultare publică deschisă cu privire la Legea privind datele anunțată, cu scopul de a crea o economie echitabilă a datelor prin asigurarea accesului la date și a utilizării acestora. Consultarea urmărește să colecteze opinii de la cetățeni, întreprinderi, platforme online, cadre universitare, societatea civilă, administrații și toate părțile interesate. Acesta este deschis până la 3 septembrie.

graphic of a human hand holding a virtual gathering of interconneced people

Getty Images iStock photo plus

Margrethe Vestager, vicepreședinta executivă pentru o Europă pregătită pentru era digitală, a declarat:

Legea privind datele reprezintă un nou pas important în construirea unei abordări echitabile și centrate pe factorul uman a digitalizării. Aceasta va clarifica drepturile și obligațiile părților în tranzacțiile de date și va asigura echitatea în alocarea valorii datelor între actorii din economia datelor.”

Comisarul pentru piața internă, Thierry Breton, a adăugat:

Legea privind datele va debloca volume mari de date industriale și va contribui la apariția unei piețe unice suverane a datelor. Datele europene, în special cele industriale, trebuie să fie partajate, stocate și prelucrate în conformitate cu normele europene, cum ar fi protecția datelor, respectarea proprietății intelectuale și secretele comerciale.”

Legea privind datele vine în continuarea și completeazăRegulamentul privindguvernanța datelor propus în noiembrie 2020, primul rezultat al strategiei europene privind datele. Rolul Regulamentului privind guvernanța datelor este de a facilita schimbul de date în întreaga UE și între sectoare prin creșterea încrederii în intermediarii de date și de a consolida mecanismele de schimb de date în întreaga UE. Acesta se axează pe procesele și structurile care facilitează schimbul de date. Împreună cu aceste două inițiative complementare, Comisia va dezvolta și va finanța în continuare spațiile europene ale datelor, astfel cum s-a anunțat în strategia privind datele, pentru a pune în comun datele în sectoare strategice esențiale și în domenii de interes public, cum ar fi sănătatea, agricultura sau industria prelucrătoare. După cum s-a anunțat, o propunere privind unspațiu al datelor medicale va fi prezentată în cursul anului 2021.

Consultări: Legea privind datele – norme modificate privind protecția juridică a bazelor de date