Skip to main content
Shaping Europe’s digital future
Press release | Publicație

Accesul la serviciile publice și la informațiile online s-a îmbunătățit în UE începând din 2018

Astăzi, Comisia a publicat revizuirea Directivei privind accesibilitatea site-urilor web, la patru ani de la transpunerea acesteia în legislația națională de către statele membre. Revizuirea include rezultatele unei consultări publice desfășurate în 2021, care a colectat opinii cu privire la aplicarea în practică a directivei, rapoartele statelor membre de monitorizare a accesibilității și un studiu justificativ.

photo of a keyboard with one key showing a person in a wheelchair with the word accessibility

iStock photo Getty images plus

Constatările, publicate într-un format accesibil, arată că directiva a fost concepută și pusă în aplicare în mod eficient și a îmbunătățit accesul la serviciile și informațiile publice online în interiorul UE, consolidând incluziunea socială și digitală. Dar, deoarece accesibilitatea este un proces constant, se mai pot aduce întotdeauna îmbunătățiri.

Deși nivelul de accesibilitate a site-urilor web și a aplicațiilor mobile din sectorul public s-a îmbunătățit, persoanele cu handicap se confruntă în continuare cu dificultăți. Rezultatele au evidențiat, de asemenea, un deficit de experți în materie de accesibilitate digitală.

Comisarul pentru piața internă, Thierry Breton, a declarat:

Digitalizarea în curs a sectorului public ar trebui să aducă beneficii tuturor cetățenilor UE, iar revizuirea arată că acțiunile noastre au îmbunătățit accesul persoanelor cu handicap la serviciile publice online. Salutăm concluziile care subliniază valoarea adăugată substanțială a UE în ceea ce privește îmbunătățirea accesibilității online și impactul pozitiv al directivei.

Începând cu 23 iunie 2021, statele membre sunt obligate să se asigure că site-urile web și aplicațiile lor mobile din sectorul public sunt accesibile persoanelor cu handicap. Directiva urmărește să sporească incluziunea digitală și socială și să armonizeze piața internă pentru accesibilitatea site-urilor web. Incluziunea este un pilon esențial al transformării digitale, astfel cum se reflectă în „Declarația privind drepturile și principiile europene”.

Mai multe informații

Related content